Paradoxul Vietii

Ştiţi ce mă miră uneori cel mai mult?! Că după ce părinţii noştri, în anii ’90, au luptat pentru limba română, pentru idealurile românismului, peste 20 de ani şi noi, copiii lor, trebuie să luptăm cu acelaşi regim dictatorial comunist pentru aceleaşi valori. Şi acum îmi pun întrebarea: nu ne este oare îndeajuns cât am suferit din cauza comunismului? Am fost deportaţi în Siberia, am fost obligaţi să ne uităm limba, datinile creştineşti şi credinţa noastră ortodoxă ş.a.m.d. Tare mă bucură un lucru, că la alegerile din 29 iulie opoziţia a învins comunismul şi, în sfârşit, după 18 ani de tăcere iarăşi a fost sărbătorită Ziua Independenţei, cu toate că comuniştii ne deranjau cu zgomotul motoarelor de maşini de la cursele auto, dar vocile noastre au fost mai tari. De exemplu, de Ziua Independenţei, împreună cu grupul de iniţiativă “Spirit Românesc” am împărţit şi am legat la mână panglici tricolore mai multor sute de persoane, totodată transmiţându-le şi mesajul: “Nu uitaţi că sunteţi români!”. Nu mai vorbesc de sărbătoarea “Limba Noastră cea Română”, care s-a sărbătorit cu fast în toată Basarabia, de la Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Piaţa Marii Adunări Naţionale şi la Cimitirul de pe Str. Armenească, până în satele Mileştii Mici, Costeşti şi orăşelul Ialoveni, unde am reuşit să fiu prezent la manifestările Forului Democrat al Românilor din Moldova. Am fost bucuros să observ mândria oamenilor de a vorbi româneşte şi că Limba Română şi scrisul latin sunt la ele acasă.
Comuniştii au crezut că noi ne temem şi nu acţionăm într-un fel sau altul întru apărarea patriei, dar ei au greşit amarnic, deoarece în aceşti opt ani a luat amploare ideea eliberării naţionale şi reunirii Basarabiei cu Patria-Mamă România. Şi las’ să ştie toţi duşmanii că noi, românii, nu ne-am uitat strămoşii şi suntem gata oricând să ne spălăm onoarea chiar şi cu sânge, dacă va fi nevoie.
Iar acum salut toţi românii şi visez să ne întâlnim în curând în România Mare.